ASF vrea 20 de parteneri pentru AnytimeCRM pana la finele anului
Bucureşti, 27 mai 2010: Advantage Software Factory (ASF), companie românească specializată pe dezvoltarea de aplicaţii de management al relaţiei cu clienţii, mizează pe o rețea de distribuție formată din 20 de parteneri pentru sistemul integrat de management al relaţiilor cu clienţii AnytimeCRM până la finele anului.
Extinderea lanțului de parteneri are ca scop creşterea vânzărilor la nivel naţional şi acoperirea mai eficientă a pieţei locale de soluţii CRM. Oficialii ASF estimează până la sfârşitul anului vânzari de circa 350.000 de euro din comercializarea AnytimeCRM, față de 100.000 de euro în 2009, ceea ce va reprezenta 16% din cifra de afaceri ASF de 2,2 milioane prognozată pentru 2010 (în creştere cu 10% fata de 2009). Oficialii companiei apreciază că peste 70% din vânzările soluției CRM vor fi realizate de distribuitori. În funcţie de versiune, număr de utilizatori şi complexitatea proceselor, plaja de cost pentru AnytimeCRM porneşte de la câteva mii de euro pentru firme mici şi poate ajunge la câteva zeci de mii pentru companiile medii. O variantă a aplicaţiei este ofertată si în regim de închiriere, cu prețuri începând de la 25 de euro pe lună pentru un utilizator.
În acest moment, Advantage Software Factory are 6 parteneri pentru soluţia AnytimeCRM din Bucureşti, Piteşti, Botoşani şi Timişioara şi mizează pe câştigarea a înca 14 până la sfârşitul acestui an. Partenerii actuali AnytimeCRM sunt Axioma Solutions, Duocom, Euro-Testing Software Solution, PRODINF Software, Rezolv IT şi Rheal.
“Intenţionăm să creştem numărul de parteneri la nivel naţional pentru a oferi disponibilitate locală pentru implementare şi suport, dar şi pentru a avea o acoperire geografică mai bună”, a declarat Marian Ştirbescu, Sales&Marketing Manager ASF.
ASF oferă trei metode de parteneriat de distribuţie destinate companiilor IT şi de consultanţă. Astfel, companiile interesate pot deveni parteneri comerciali prin comercializarea Anytime Mini şi Anytime Professional, parteneri de implementare prin comercializeaza şi implementare tuturor variantelor de AnytimeCRM, dar şi parteneri de tehnologie prin crearea şi livrarea împreuna cu ASF a soluţiilor complementare AnytimeCRM.
Companiile partenere au ocazia de a testa soluţia CRM dezvoltată de ASF în mod gratuit, prin primirea unei licenţe la semnarea contractului. De asemenea, echipele de vânzări ale partenerilor primesc traininguri gratuite de administrare şi utilizare a aplicaţiei, de vânzarea a AnytimeCRM şi de instalare şi dezvoltare.
AnytimeCRM este o soluţie de creşterea vânzărilor şi îmbunătăţire a relaţiei cu clienţii care ajută departamentele de vânzări şi suport să atragă clienţi noi şi să extindă vânzările la cei existenţi, în condiţiile scăderii costurilor de operare şi oferirii unor servicii de calitate.
Potrivit lui Ştefan Ecxarcu, Sales Manager al Rezolv IT, AnytimeCRM ajută la urmărirea vânzărilor într-un mod eficient. „Nu mai trebuie să pierd timpul cu discuţii inutile despre toate conturile cu care vorbesc agenţii de vanzari, ci discutăm concret doar pe oportunităţi”, a declarat Ecxarcu.
Conform declaraţiilor oficialului Rezolv IT, un alt beneficiu al AnytimeCRM este faptul că uşurează evidenţa prospecţilor şi elimină riscurile pierderii de oportunităţi, fiind o soluţie completă care permite urmărirea tuturor detaliilor necesare pentru planificarea şi raportarea vânzărilor.
“Din punctul meu de vedere este o soluţie care în acelaşi mediu oferă atât complexitatea pentru a urma un proces structurat cât şi simplitatea de utilizare”, a declarat Ciprian Cucu, Sales Manager Axioma Solutions.
Acesta s-a declarat mulţumit de rezultatele aplicaţiei dezvoltate de ASF. Potrivit lui Cucu, Anytime CRM asigură gestionarea activităţii de vânzări, de la clienţi, interacţiuni, oferte trimise clienţilor, la evidenţa tuturor materialelor de marketing.
Liviu Meseşan, General Manager al Rheal, apreciază, de asemenea, că Anytime CRM este soluţia care poate sta la baza creşterii businessului oricărei companii, raportul calitate/preţ fiind foarte atractiv. „Dacă se doreşte o evoluţie a companiei recomandăm soluţia Anytime CRM. Aceasta ajută la transformarea activităţii de zi cu zi dintr-un haos creativ îtr-un proces logic şi bine ancorat. De asemenea, se observă un raport foarte bun calitate/preţ, fapt ce ajută ca această investiţie să fie una de succes”, a afirmat Meseşan.
Despre Advantage Software Factory
ASF este o firmă românească înfiinţată în 2001 şi a dezvoltat până în prezent 4 linii de afaceri: sistemul de colectare Capone, suita de aplicaţii AnytimeCRM, software-ul de raportare NextReports şi dezvoltarea de soluţii la cererea clientului. Echipa ASF este formată din peste 50 de angajaţi. www.asf.ro
Citeste pe acceasi tema
Related posts:
- Dintre efectele pozitive ale crizei: Agenţiile imobiliare au început să investească în soluţii pentru gestionarea relaţiilor cu clienţii
- Avangate până în 2015: vânzări de un miliard de dolari şi cotarea pe NASDAQ
- BitDefender cauta Studentul Anului
- Comertul electronic cu card bancar a crescut cu 70% in primele trei luni ale anului
- IAB Romania si Orange Romania devin parteneri in sustinerea industriei de publicitate online
Comentarii